Iarba si florile care abia rasarisera mandre de sub zapada inca proaspata,se ofileau acum sub pasii creaturii.Era un demon misterios,inalta cu parul lung si negru-lucios,ochii rosii ca focul,arzand inca,corpul puternic si in acelasi timp feminin cu forme voluptoase,iar semnele care ii crestau corpul pareau a fi niste tatuaje reusite pe aproape intreaga suprafata.Prin pielea de un ciocolatiu inchis i se zareau formele venelor aproape pietrificate...mergea catre ea cu pasi lenti si aripile ca de liliac ridicandu-se mandre in bataia vantului.
Cu fiecare pas pe care il facea ...drumul se intuneca inaintea ei ,iar natura murea...incet,una cate una din plantele acelei paduri minunate se plecau incet parand a i se inchina...puteai zari cum radacina devenea lipsita de culoare,pana ajungea in varful ultimei petale,pareau ramasitele de cenusa ale unui obiect frumos dupa ce a fost surprins de un foc ,cu o temperatura nemaintalnita... Fetita aceea mica si blonda tremura...pe o piatra imensa...plangea si in acelasi timp nu-si putea lua ochii de la frumosul Monstru care se apropia de ea lasand in urma parfumul mortii.
Fata monstrului se apropie usor de cea a fetitei ...privind-o cu acei ochi ai iadului,nedumerita.Nu stia ce este acea fetita,nu mai vazuse niciodata oameni pana in acest moment cand a parasit pentru prima oara gradina Iadului,dar inca se simtea ca acasa...pasii ei transformand toata padurea intr-una de piatra veche si aproape surpata in fiecare loc. A-ntins o mana si a luat copilita in brate...mangaindu-i parul blond si carliontat .Nu se intreba daca s-a pierdut sau ceva de genul asta...era obisnuit pentru ea ,in Iad nu avea parinti....Avusese o copila odata pe care tatal a luat-o la nastere si a parasit Iadul impreuna cu micuta bestie.De atunci ,tot timpul cauta o iesire de acolo,insa pana astazi nu o vazuse nici macar odata! Plansul fetitei se opri;si un zambet gingas lua locul lacrimilor care inca mai straluceau in ochii ei.Monstrul inca o fixa cu privirea ei ciudata....si dintr-o data o lacrima de un foc pur ii picura pe obrajii pictati de acele cicatrici.Simtea ca se putea intoarce "Acasa" acum,si chiar asta facu ,tinand fetita in brate pasii usor treptele din fata portii iadului,iar cand blondina deschise ochisorii se uita in jur,admirand -o pe ea..Era mama ei acum ,fetita lua forma unui demon copil asemanator mamei insa ochii ii ramasesera verzi ca iarba placuta din timpul primaverii.
You can listen this while u`re reading ,it makes ur lecture sweeter ;))
Stateam pe acea banca ca intotdeauna,in acelasi parc vechi si nerefacut de nimeni,era parca un coltisor dintr-o alta lume la marginea orasului,aflat exact la inceputul padurii care aproape ca-l inconjura.Cand eram trista,de mica,mereu veneam aici si pierdeam ore in sir pe aceeasi banca uitandu-ma la cer,la stele cand era noapte,la umbrele facute de razele soarelui care coborau printre ramurile copacilor,cand era zi.Aici nu venea nimeni,aveam impresia ca numai eu cunosc acest loc,sau cel putin asa parea,sau poate ca doar eram curajoasa.
Legendele orasului spuneau ca aici ar fi poarta spre Iad si spre Rai,aici era punctul unde toate felurile de energie se intalneau intr-o noapte din an si-si duceau lupta straveche.Am ras…nu eram asa o naiva incat sa cred povestile astea de adormit copiii si incercam sa ma bucur mereu de melancolia acestui loc rupt de lume.
31 Decembrie…noaptea aia celebra in care toti oamenii cu scaun la cap sarbatoresc in compania prietenilor trecerea in noul an,eu?... Eu o celebram singura privind stelele si gandindu-ma la tot ceea ce aveam pe cap,traiam singura de cand parintii ma parasisera datorita acelui accident,aveam un loc de munca ca si chelnerita ,insa chiar si asa imi era foarte greu sa-mi intretin casa si …pe mine insami.
Aici…nu a nins niciodata,vedeam zapezile din alte tari si mi-as fi dorit sa pot vedea in realitate,sa pot simti fulgi reci de nea mangaindu-mi pielea,insa dorinta mea nu s-a implinit niciodata,la urma urmei nu puteai schimba cursul naturii si al vietii …nu?
Linistea Gabriellei fu intrerupta de un zgomot nepamantesc ,asurzitor si ascutit urmat de un bubuit puternic,privirea ei se indrepta spre padure,dincolo de gardurile parcului,ceva cazuse acolo,dar oare ce ?
Inainte ca macar sa-si dea seama trupul ei prelua controlul ,pasii indreptandu-i-se spre poiana intunecata dintre copaci.Pe cat inainta pe atat de puternica devenea lumina aceea ciudata,atat de puternica incat abia putea privi,cu ochii pe jumatate inchisi continua sa mearga ,mai avea putin …si-si dorea enorm sa ajunga acolo insa se opri fara sa vrea cand pe sub pleoapele semi-inchise zari o umbra de lumina care incepea sa se contureze intr-un trup superb.
Deschise ochii total,si o dureau de la aceea pata de lumina insa nu se putea opri din privit acel trup…fara vesminte,aceea piele perfecta si sidefata,acel par lung,de un negru lucios,rasfirandu-se dezordonat pe o fata angelica cu ochii mari si argintii,ca ai unei pisici insa,privirea Gabriellei atingea usor fiecare parte a acelui corp studiindu-l,era un barbat superb de o frumusete exagerata,insa uimirea si mai mare fu atunci cand vazu doua umbre mai intunecate in forma de aripi acoperind formele acelui trup…erau negre,formate din niste pene fine si lungi.
Ea se apropie,inca socata,de trupul care tremura .Acum statea in fata lui ,dar pentru el parca ea parea cea nepamanteana ,atunci cand mana ei se intinse usor spre el ,baiatul se retrase cu o frica nemaintalnita …lacrimile cazand una cate una pe obrajii lui atat de perfecti de parca era sculptati.Gabrielle s-a retras si ea uimita lasand cuvintele nesigure sa iasa afara .
-Hei…n-am sa-ti fac nici un rau! spuse ea cu o privire trista.
Nu i se intamplase niciodata sa sperie pe cineva …dar minunea era ca El nu era un “cineva” era un “ceva” …o creatura misterioasa pe care ea banuia ca o cunostea din carti ca a fi un inger.Insa nu stia ce anume cauta acolo…pe Pamant…si cu atat mai putin in padurea aceasta intunecata.Ohh…Stai putin ,acele legende… erau adevarate?
Nu-mi vine sa cred…chiar in aceasta noapte,un inger?Ce?E imposibil,sigur am adormit si acum ma aflu in cel mai adanc si frumos vis!Insa n-aveam de gand sa ma trezesc,cel putin nu pana nu aflam ce este cu aceea creatura de o frumusete astrala.Asa ca m-am aplecat deasupra lui si i-am sters lacrimile aurii cu degetul meu aratator,mi-am privit pielea atinsa de acea lacrima si m-am intrebat de ce stralucea asa de tare…lacrima lui era o lumina lichida.Am ezitat un minut pana ce corpul meu in final a reactionat,l-am imbratisat si uitandu-ma in acei ochi argintii ca lumina lunii am lasat o intrebare pe un ton mai mult soptit sa rasara pe buzele mele.
-Care este numele tau?...si cum…cum ai ajuns aici?
El o privi adanc pentru multe minute ,o privea ciudat ca si cum nu intelegea ce spune dar nu era asa …adica …ingerii n-ar trebui sa aibe probleme in a intelege orice limba de pe pamant….poate ca nu stia sa vorbeasca,dar e inger ,Doamne…cum sa nu stie sa vorbeasca?
Gabrielle si el ramasesera pietrificati in acea imbratisare inca privindu-se unul pe altul in ochi,dupa o lunga asteptare,pe fata angelica se afisa un zambet timid …si apoi o cuprinse si el in brate cu o forta aproape brutala.
-Ma numesc…Afriel,si…da sunt un inger ,ingerul care vegheaza asupra tinerelor suflete,insa nu stiu cum am ajuns aici,am fost ranit …Da…trebuie sa ma intorc la lupta nu pot sa-i las pe fratii mei sa duca lupta singuri ,trebuie sa ajung la ei …trebuie!
Gabrielle il privea nedumerita,si plangea si ea odata cu ingerul speriat care acum era doar foarte trist dorindu-si foarte mult sa intre din nou in acea lupta,alaturi de fratii lui,exact asa cum spuneau legendele…lupta dintre Bine si Rau,era adevarat totul…auzise de Afriel ,bunica ii spunea ca el este cel care sta mereu pe o stanca din fata portii raiului privind toti tinerii tristi si plangea…lacrimile lui ajungeau pe pamant inghetate si linisteau sufletele tinerilor pierduti.
-Afriel…Afr…nu credeam niciodata ca este adevarat …aceste legende …aceasta istorie despre lupta voastra!Eu ma numesc Gabrielle… spuse ea tremurand acum in bratele acelui inger inalt cu un corp si o frumusete perfecte.
Ochii lui Afriel se indreptara din nou asupra Gabriellei si cu o singura mana o ridica in bratele lui…o privea atat de… adanc.Iar ea..ea simtea ca-l iubeste ,nu ca pe un inger,nu ca pe un frate ,ci…mai mult de atat,il vroia langa ea mereu.
-Gabrielle…stiu ca asta este numele tau,ai fost numita dupa fratele meu Gabriell,asa faceti voi oamenii da-ti nume de ingeri copiilor in speranta ca vor fi protejati mai intens,insa dintre toti copiii cu nume de ingeri numai cativa sunt cu adevarati speciali.
-Ce?Ce vrei sa spui prin “sunt speciali”? …uimirea acum si mai adanca ii sculpta fata Gabriellei ,nu intelegea nimic,in legende nu existau povesti despre copii speciali.
-Pai…noi veghem asupra tuturor si uneori alegem anumiti copiii inainte chiar ca ei sa se nasca si transferam in ei o parte din puterea noastra…cand tinerii ajung la aceasta varsta de 21 de ani ei lupta alaturi de noi…insa numai pe Pamant.Am vegheat asupra ta atat de mult…am venit in camera ta atat de mult,stateam pe banca alaturi de tine si-ti mangaiam parul atat de des.Imi doream sa ma vezi sa-mi vorbesti,chiar am crezut la un moment dat ca tu nu esti dintre acei copiii speciali.,insa m-am inselat. –o cuprinse mai tare in brate si atunci lumina din jurul lui exploda intr-un mod foarte ciudat si se stinse dintr-o data.
M-am trezit zburand in bratele unui inger…deasupra padurii,vedeam ce n-am mai vazut niciodata,varfurile copacilor puteam sa jur ca vad chiar si creaturile care locuiau in aceea padure insa probabil era numai imaginatia mea…eram prea sus ca sa le vad si zburam cu viteza luminii…vedeam un intreg univers si n-as fi vrut sa se termine niciodata ,am ridicat nesigura capul spre Afriel si l-am privit din nou in ochii sticlosi ,el a lasat un zambet sa indulceasca acea fata perfecta si s-a apropiat de mine cu o delicatete nemaintalnita,vroiam sa-l intreb foarte multe lucruri insa eram prinsa acum in privirea lui adanca.Buzele lui moi si dulci le atinsera pe ale mele intr-un dans al sarutarilor…ne-am sarutat ceva timp,nici macar nu-mi pot da seama cat de mult…apoi cand am deschis ochii ne aflam acolo…in acelasi loc unde-l gasisem ,am privit cerul instelat si luna aceea plina parca imi zambea,fulgi ca de nea cadeau acum din cer ,ii priveam nerabdatoare si abia asteptam sa ajunga la mine sa-i pot atinge…sa le simt raceala.Spre uimirea mea ningea cu cristale de gheata si cu cenusa….am privit in jurul meu si un cerc ardea acum iarba uscata din poiana,inca eram in bratele ingerului ,insa corpul meu fremata acum de o durere de umeri cumplita…am dat sa-mi ating umerii insa tot ce puteam atinge erau doar ….aripi? eram socata…din nou ,aveam aripi !Insa ale mele erau de un alb pur ,inlocuisem ingerul care cazuse pe pamant datorita iubirii pentru mine…dar nu vroiam ,eu nu vroiam asta eu doar…doar…am lasat gandurile fara sa-mi dau seama sa zboare in voie cand el ma saruta din nou soptindu-mi.
-Gabrielle…stiu…tu doar vroiai sa fii cu mine…si vei fi mereu !
-Te iubesc! Am soptit si eu acum plangand cu lacrimi la fel de frumoase ca ale lui.
I-am atins din nou buzele de data asta ca si cum as simti ca nu l-as mai vedea niciodata,si atunci acea lumina imensa exploda din nou in imbratisarea noastra….decazusem…si eu am fost un inger pentru 10 minute…trebuia sa lupt dar…m-am indragostit acum…nu mai sunt inger sunt doar…un inger decazut in bratele unui altui inger decazut,iubitul meu! Eram impreuna intr-un univers al nostru in cer si straluceam ,privind cu tristete lupta…la care nu puteam lua parte.Banuiesc ca asta e pacatul … Iubirea.
